Medicul Beatrice Mahler, despre vindecarea de Covid-19: ”Această boală produce o traumă”

Publicat: 13 mai 2021, 08:15 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Medicul Beatrice Mahler a făcut o serie de declarații despre ce se întâmplă cu organismul unei persoane, după ce se vindecă de coronavirus, dar și despre numărul scăzut de cazuri de infectare care a fost înregistrat în România în ultima perioadă.

Potrivit Adevărul, doctorul Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta” din Capitală, susține faptul că o persoană care se vindecă de Covid-19 poate rămâne cu o traumă și este nevoie de un consult, după vindecare.

„Această scădere a numărului de cazuri ne permite să reorganizăm secţia COVID şi, sper eu de mâine (joi – n.r.), să putem deschide un compartiment pentru pacienţii care au nevoie de reabilitare post-COVID, pentru că presiunea la internare pentru aceşti pacienţi şi pacienţii cu boli cronice este extrem de mare în acest moment.

Este nevoie de reevaluare la pacientul post COVID nu doar din perspectiva afectării pulmonare. Complicaţiile pe care le presupune sindromul sunt extrem de diversificate, pacienţii au nevoie de consult cardiologic, de consiliere psihologică, pentru că trecerea prin această boală produce o traumă extrem de importantă nu doar prin spitalizarea îndelungată, ci şi prin sechelele pe care le lasă şi care nu îţi permit reluarea activităţii de dinainte de boală. Această modificare a stării de sănătate este extrem de greu de acceptat pentru că se produce brusc şi practic impactul emoţional este dificil de trecut de către pacient”, a declarat medicul.

Beatrice Mahler: ”Eu cred că sunt de patru ori mai multe cazuri noi de COVID decât cele raportate”

Întrebată în cadrul unei emisiuni TV, care ar putea fi, de fapt, numărul real al infectărilor de la noi din țară, aceasta a răspuns: „Eu cred că sunt de patru ori mai multe decât cele raportate. Părerea mea e că da, sunt 20.000 de cazuri pe zi”, a răspuns managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

Medicul a declarat la Digi24 că în opinia sa, sunt schimbări în boala COVID care o fac mai agresivă.

„Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment, avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung, la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și o admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație. Și sunt mulți, avem între 8 și 10 pacienți pe care îi îngrijim pe secție împreună cu medicul de terapie intensivă, situație pe care nu am avut-o anul trecut”, a spus Beatrice Mahler. Medicul a adăugat că pacienții fac și complicații diferite față de cele întâlnite anul trecut.

sursă foto: pixabay

Publicat: 13 mai 2021, 08:15 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×